1. Reactii in fata greselilor copiilor:

“A gresi este omeneste”, “nu-i o problema daca gresesti”, “nu ma supar pentru o nota mica”, “si eu greseam”…. Astfel de cuvinte spun parintii copiilor…la inceput.

Cum ajung apoi sa puna o presiune atat de mare pe cei mici, incat aceste vorbe sa nu mai fie crezute de copii?

Exagerarea in reactii

Sunt parinti care tipa foarte tare la copil, sau se arata extrem de nemultumiti, comenteaza mult timp, sau arata insistent copilului cum ar fi trebuit sa faca lucrul respectiv, asa incat copilul are senzatia nu ca este corectat, ci este certat de parca ar fi facut ceva extraordinar de grav.

Cand spunem “NU” copiilor…..

Copiilor li se spune foarte des “nu fugi!”,” nu bate”, “nu tipa”, “nu vorbi tare”, “nu taia”, “nu sterge”, “nu…nu…nu, incontinuu nu.

Acest NU este extrem de ineficient, cu NU este greu sa realizam un DA…..

Adresandu-ne pozitiv, oferim atat o nota de eleganta limbajului, cat si eficienta. Atunci cand transmitem mesaje afirmative facem ca, odata cu mesajul nostru, sa porneasca deja actiunea pozitiva, fapta cea buna.

 In loc sa ii spunem copilului “nu mai striga!” , ii putem spune “vorbeste mai incet, te rog”, sau in loc de: “nu alerga pe scari, o sa cazi!”, putem formula “ia-o mai incet, e periculos”, in loc de “nu bate” putem spune “poarta-te frumos, fii dragut, fii mai bun cu..”. In loc de: “Ai mazgalit caietul, e plin de cerneala”, putem spune: “Hai sa luam picul sa stergem, sa-l facem frumos”, un indemn adresat copilului este mult mai bun decat un repros. Un indemn este eficient, un repros, distructiv.

Toate exprimarile noastre negative pot fi transformate intr-o forma afirmativa. 

Inseamna sa facem un efort mare, uneori, dar merita pentru ca trebuie sa avem grija la increderea pe care copilul o capata in sine. Increderea in el insusi va insemna o stima de sine ridicata: sa creada ca el e capabil de ceva bun si sa se placa pe sine, pur si simplu.

Cu stima de sine copilul pleaca la scoala, cu stima de sine isi face prieteni, cu stima de sine sta in fata unei comisii la un examen, sau sta in banca cand da un examen, sau cand scrie o teza.

Inainte de toate, sa ne punem de acord asupra a ceea ce inseamna o nota mica. Nota 9 vi se pare mica? Dar nota 8?

Sunt copii care spun: „nu sunt chiar atat de bun, am luat doar 9”. In ochii lor se citeste tristetea, „9 este putin pentru mama”. In urma unei olimpiade am auzit: „am doar 46 de puncte din 50, inca nu sunt bun”.

Pe ce construieste copilul?

Temelia, pe care copilul construieste, este increderea pe care o are in el ca poate ajunge la rezultate foarte bune. El isi „trage” aceasta incredere de la parinti. De aceea este extrem de important sa ii aratam ca suntem siguri ca va reusi.

Si copilul sufera pentru nota, chiar daca uneori nu o arata, de aceea noi trebuie sa intervenim cu tact.

Reporter: În continuare alaturi de mine se afla doamna Denissa Bularda, cred ca v-ati obisnuit cu dansa, doamna profesoara despre care va spuneam editiile trecute ca si-a canalizat toate cunostintele si toate resursele catre a-i invata pe copii limbi straine, a le darui toata cunoasterea si tot suportul emotional de care au nevoie. Buna ziua si bine ati venit alaturi de noi inca o data.

D.G. Bularda: Bine ati venit, din nou, la noi.

Reporter: Multe dintre metodele de predare au foarte mare legatura cu tehnologia asta moderna care ne-a invadat. Care este rolul tehnologiei moderne in invatarea limbilor straine? Ne ajuta, ne incurca?

D.G. Bularda: Acest subiect este considerat a fi foarte fierbinte. Multi parinti simt o reticenta sa lase copilul sa umble cu aparatura. Este bine sa existe o masura ca in tot ce facem, insa tehnologia face parte din lumea noastra, copilul are foarte multe de castigat. Sunt metode care ajuta invatarea foarte bine si e pacat sa nu le folosim. Spre exemplu, punem pe ecran un audiobook, ne oprim, il citim, il ascultam, il traducem, scoatem verbe. Invatam copiii sa foloseasca un soft, spre exemplu folosim Power Point. Am facut astfel de proiecte cu cei mici si pot afirma ca au castigat cunostinte folositoare.